În perioada aprilie – august 2023, Asociația M.A.M.E. a sprijinit 40 de copii și 40 de părinți, refugiați din Ucraina prin facilitarea accesului la diverse cursuri formale și nonformale pentru copii și îndrumare în acesarea unor servicii de integrare socio-profesională pentru adulți, precum și suport psihologic.
Prin intermediul proiectului „Ajutor pentru copiii și adulții refugiați din Ucraina”, am fost susținute:
– 160 de ateliere individuale de dezvoltare personală pentru copii;
– 16 întâlniri online de învățare a limbii române sau engleze pentru copii;
– 8 ateliere de creație și educație nonformală pentru cei mici;
– 80 de sesiuni de consiliere psihologică pentru adulți;
– 6 workshop-uri dedicate părinților pe diverse teme de interes pentru situația lor specifică;
– 2 întâlniri în care au fost donate alimente neperisabile, produse de igienă personală și medicamente de bază pentru familiile beneficiare;
Programele oferite au avut un impact pozitiv în viața copiilor beneficiari și a părinților acestora și au condus la integrarea mai facilă în comunitatea din care fac parte, pe raza municipiului București.
Copiii care au participat la atelierele susținute au căpătat mai multă încredere în propriile forțe, și-au corectat comportamentele sociale și și-au îmbunătățit relaționarea și comunicarea la nivelul familiei lor, dar și cu cei din jur, în timp ce părinții incluși în proiect au reușit să își înțeleagă mai bine copiii, ce îi determită pe cei mici să reacționeze într-un anumit fel își cum îi pot ajuta să se dezvolte echilibrat.
Toate aceste rezultate au fost posibile mulțumită sprijinului financiar oferit de Fundația United Way România, cu care am dezvoltat un parteneriat de lungă durată și alături de care am reușit să schimbăm în bine viața multor copii și adulți aflați în diverse situații de risc.