Ajutor de urgenta, Incheiate

Ana Amelia Roșu

18 octombrie 2022

Ana Amelia Roșu este o fetiță în vârstă de 1 an și 2 luni care, din păcate, la puțin timp după naștere, a fost diagnosticată cu amiotrofie spinală tip I, o boală genetică rară ce se manifestă prin degradarea progresivă și ireversibilă a neuronilor motori de la nivelul întregului corp, fapt ce conduce inevitabil la deces. Acordarea tratamentului potrivit în cel mai scurt timp este crucială deoarece, cu fiecare zi care trece, ea pierde puterea și nu se mai poate mișca.

Tratamentul care înlocuiește gena defectă astfel încât fetița să poată avea o viață normală poartă denumirea de Zolgensma și costă 2.1 milioane de dolari, fiind cel mai scump tratament genetic din lume, la momentul actual. Pentru că suma necesară pentru vaccin este enorm de mare, părinții fetiței au demarat o campanie de strângere de fonduri la care ne-am alăturat și noi, prin promovarea cazului! Toți cei care doresc să o susțină pe Ana Amelia sunt rugați să doneze în contul de lei deschis la Banca Raiffeisen pe numele tatălui (Silviu Valentin Roșu):

 

Cont LEI: RO48RZBR0000060016126846

Vă mulțumim din suflet pentru implicare!

Pentru mai multe informații cu privire la acest caz, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0734.949.281 sau la adresa de e-mail: office@asociatiamame.com.