Recuperarea medicală fizică prin kinetoterapie
Recuperarea medicală fizică prin kinetoterapie
Kinetoterapia este o formă de terapie fizică asistată ce are ca scop reabilitarea funcțiilor motrice diminuate, în cazul afecțiunilor specifice. Ca știință, kinetoterapia face parte din medicina fizică și se ocupă cu studierea mecanismelor neuromusculare și articulare, pentru asigurarea activităților motrice normale ale individului.
Din păcate, la noi în țară, sunt decontate de CNAS doar câteva ședințe pe an, iar din această cauză aproximativ 60% dintre pacienți sunt nevoiți să întrerupă tratamentul deoarece nu au posibilitatea financiară să plătească celelalte ședințe de care au nevoie. Cei mai mulți dintre părinți se confruntă cu situații materiale dificile și nu își permit acoperirea costurilor cu acest tip de serviciu, în mediul privat, motiv pentru care ajung să întrerupă programele terapeutice. În plus, aparatura medicală la care părinții și copiii au acces în spitalele din România este una rudimentară și nu îi ajută să înregistreze progrese satisfăcătoare.
Pentru a veni în sprijinul lor, anual, aproximativ 80 de copii beneficiază gratuit de servicii de recuperare medicală în sala de fiziokinetoterapie a Centrului Steluțelor – centru de suport, consiliere și recuperare psiho-socio-medicală, înființat de Asociația M.A.M.E. Aceștia se confruntă cu afecțiuni severe, precum paralizii cerebrale, afecțiuni oncologice și ortopedice, boli metabolice și boli genetice.
Aparatura medicală performantă, de ultimă generație, pusă la dispoziția acestora, este parte integrantă în cadrul programelor de recuperare și a planurilor individualizate. Acestea sunt realizate în acord cu starea de sănătate, diagnosticele și nevoile specifice ale fiecărui copil beneficiar în parte. Participarea regulată a copiilor la ședințele de kinetoterapie contribuie la:
- corectarea posturii și a aliniamentului corpului;
- tonifiere generală;
- câștigarea independenței locomotorii;
- combaterea obezității;
- îmbunătățirea coordonării controlului și echilibrului;
- creșterea capacității de efort;
- reeducarea mersului și a respirației.
Programele de gimnastică medicală sunt optimizate periodic, iar specialistul practică cu atenție, răbdare și dedicare, exercițiile fizice împreună cu fiecare copil beneficiar. În acest fel, copilul dobândește perseverență, iar fiecare ședință de kinetoterapie va fi dorită și așteptată cu entuziasm.
De asemenea, ședințele îi ajută pe copii să aibă și o stare psiho-emoțională mai bună, să fie mai siguri pe ei și mai angrenați în activitățile zilnice, dar și să se relaxeze. Prin exercițiile aplicate copiii învață noi modalități de combatere și de ameliorare a durerii, noi posibilități de creștere a mobilității articulare, a forței și rezistenței musculare, precum și de prevenire a pozițiilor vicioase. Rezultatele pozitive obținute în urma programelor sunt un real suport în perioada de confruntare cu boala și le oferă copiilor o stare generală mai bună, copiii reușind să își mențină o greutate normală și un program de odihnă mai sănătos.