Greutatea corporală este un indicator important pentru sănătatea fizică, dar și psihică a copiilor. Din păcate, în ultimii ani, ne confruntăm cu o creștere alarmantă a cazurilor de obezitate în rândul copiilor, această afecțiune devenind și o cauza a mortalității infantile. Datele statistice recente indică faptul că ratele de obezitate infantilă au continuat să crească în timpul pandemiei. Dacă aceste tendințe vor continua, 57% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 19 ani vor avea obezitate ca adulți în 2050.
Absența unor obiceiuri alimentare sănătoase conduce la o serie de complicații medicale, cele mai frecvent întâlnite fiind bolile cardiovasculare și diabetul. De asemenea, alimentele bogate în grăsimi și consumul crescut de sare au influențe negative asupra nivelului de colesterol din organism și favorizează apariția unor probleme ce țin de tensiunea arterială. Prevenirea supraponderabilității în rândul copiilor este posibilă prin dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase din punctul de vedere al alimentației, prin creșterea gradului de implicare a părinților în corectarea preferințelor culinare și încurajarea practicării unui sport preferat. De asemenea, verificarea periodică a anumitor parametri în vederea monitorizării stării de sănătate, dar și a prevenirii obezității și a afecțiunilor care pot apărea ca urmare a creșterii necontrolate în greutate.
În acest sens, specialiștii vin cu o serie de recomandări precum:
acordarea unei atenții sporite numărului de porții de mâncare și alimentelor pe care copii le consumă în mod frecvent;
stabilirea și respectarea conținutului fiecărei mese principale;
reducerea consumului de produse făinoase;
adaptarea porțiile de mâncare în funcție de vârsta copilului, starea de sănătate și diagnosticele pe care le are;
adaptarea fiecărei mese astfel încât acestea să conțină aportul necesar de proteine, vitamine și nutrienți.
Pentru a veni în sprijinul copiilor care se confruntă cu probleme nutriționale, în cadrul Centrului Steluțelor, cel puțin 30 de copii beneficiază, pe parcursul anului 2023, de ședințe de consiliere nutrițională, mulțumită sprijinului financiar din partea Fundației United Way România. Astfel, sub îndrumarea specialistului, cei mici învață cât de importantă este o alimentație echilibrată, care sunt alimentele cele mai sănătoase care îi ajută să aibă un sistem imunitar puternic, care este rolul vitaminelor, a proteinelor și a nutrienților etc.
Poți afla mai multe detalii legate de proiectele, evenimentele și campaniile Asociației M.A.M.E. accesând site-ul www.asociatiamame.ro sau https://www.facebook.com/AsocMAME/