Comunicarea diagnosticului medical unui copil este un proces delicat, care necesită atenție la detalii, empatie și înțelegerea nivelului lor de dezvoltare emoțională și mentală. Indiferent dacă diagnosticul afectează direct copilul, o rudă sau o cunoștință, modul în care este transmis acest mesaj poate avea un impact semnificativ asupra modului în care copilul percepe situația și își gestionează propriile emoții. Este important să fim sinceri, dar să și adaptăm mesajul astfel încât copilul să înțeleagă și să simtă că poate pune întrebări și să se exprime liber. În cele ce urmează, vom discuta de ce este important să vorbim deschis cu copiii despre diagnostic și cum putem adapta această comunicare în funcție de vârsta lor.
Ascunderea diagnosticului sau minimalizarea situației poate crea o atmosferă de incertitudine și frică, care poate afecta grav starea emoțională a copiilor. Copiii, chiar și cei mici, pot simți faptul că ceva nu este în regulă, iar lipsa de informații poate amplifica anxietatea. Oferirea de explicații clare și oneste îi poate ajuta să înțeleagă situația și să își controleze temerile. În plus, sinceritatea solidifică încrederea dintre copil și adult, arătând faptul că este demn de respect și că merită să fie informat corect.
Cum să abordezi comunicarea diagnosticelor în funcție de vârstă ?
Preșcolari (0-5 ani):
La această vârstă, copiii nu au capacitatea de a înțelege concepte complexe. Este suficient să le oferi explicații simple, cum ar fi „vei merge la doctor pentru a te ajuta să te simți mai bine”. Este important să îi asiguri că sunt în siguranță și că vor primi îngrijire și suport orice s-ar întâmpla, deoarece cel mai important lucru în aceste momente este să-l facem să se simtă în siguranță.
Copii de vârstă școlară (6-12 ani):
Copiii din această grupă de vârstă pot înțelege mai multe detalii, dar încă pot avea concepții greșite, cum ar fi ideea că boala este o pedeapsă sau că este contagioasă. Oferă-le informații clare și încurajează-i să pună întrebări pentru a elimina confuziile, astfel vor deveni mai liniștiți cu privire la tratament, simțindu-se în siguranță.
Adolescenți (13-18 ani):
Adolescenții pot procesa informații mai detaliate și sunt capabili să înțeleagă aspectele mai complexe ale diagnosticului. Cu toate acestea, pot simți o anxietate sporită în fața incertitudinilor legate de tratament. Este important să menții un dialog deschis, în care să fie încurajată exprimarea sentimentelor și întrebărilor.
Înainte de a avea această conversație cu copilul, este esențial ca părinții sau îngrijitorii să se pregătească atât din punct de vedere emoțional, cât și din punctul de vedere al informațiilor oferite. Este util să anticipezi întrebările copilului și să stabilești tonul potrivit pentru discuție. Acest lucru poate însemna pregătirea unui limbaj simplu, adaptat nivelului de înțelegere al copilului, dar și crearea unui mediu sigur, în care copilul se simte confortabil să pună întrebări. Este foarte important ca părinții să aibă încredere în faptul că se va face bine, deoarece copilul poate simți imediat faptul că ceva este în neregulă.
Indiferent de vârsta copilului, este important să eviți jargonul medical și să explici totul într-un mod pe care să îl înțeleagă. În loc de termeni medicali complicați, explică lucrurile în pași simpli, oferind exemple pe care le pot recunoaște din viața lor de zi cu zi. De exemplu, în loc să spui „infecție”, poți spune „ceva care îți face corpul să nu se simtă bine”.
După ce explici situația, dă-i copilului timp să proceseze informația și să pună întrebări. Arată-te interesat de ceea ce spune și răspunde-i cu răbdare. Copiii pot fi confuzi sau pot avea neînțelegeri, iar acest moment este esențial pentru clarificări. Încurajează-i să exprime orice îngrijorare sau întrebare și validează-le emoțiile.
Reacțiile copiilor pot varia de la tristețe la furie, confuzie sau chiar negare. Fii pregătit pentru orice tip de reacție și abordează cu calm și empatie fiecare situație. Dacă copilul este supărat sau speriat, validează-i emoțiile, spunându-i că este normal să se simtă așa, dar asigură-l că va primi ajutor și că nu este singur în această situație. Evită să minimalizezi fricile lor, chiar dacă ți se par nejustificate.
Copiii, la fel ca adulții, au nevoie să simtă că emoțiile lor sunt înțelese și acceptate. Este esențial să le spui că este normal să fie triști, speriați sau confuzi în fața unui diagnostic grav. Oferă-le spațiu pentru a-și exprima sentimentele și arată-le că ești acolo să îi susții, indiferent de ceea ce simt și de ceea ce se va întâmpla în continuare.
Comunicarea unui diagnostic nu este o discuție care se încheie într-o singură conversație. Copiii vor avea nevoie de timp pentru a procesa ceea ce au aflat și pot reveni cu întrebări suplimentare pe parcursul tratamentului sau când apar informații noi. Părinții și îngrijitorii trebuie să fie disponibili pentru a oferi sprijin continuu, fiind pregătiți să discute deschis, ori de câte ori copilul are nevoie.
Uneori, părinții pot simți că nu au toate răspunsurile sau că discuția devine prea dificilă. În astfel de situații, poate fi util să apelezi la specialiști, cum ar fi psihologi sau consilieri, care pot ajuta la ușurarea discuțiilor complexe. Aceștia sunt pregătiți să abordeze fricile și întrebările copiilor într-un mod care să le ofere claritate și confort emoțional.
Comunicarea unui diagnostic medical cu un copil trebuie să fie făcută cu grijă, empatie și adaptată la vârsta și nivelul de înțelegere al acestuia. Sinceritatea și folosirea unui limbaj simplu sunt esențiale pentru a reduce anxietatea și a crea o atmosferă de încredere. Fie că este vorba de diagnosticarea lor sau a altcuiva, este important ca adulții să fie disponibili pentru a oferi sprijin continuu și pentru a răspunde la întrebările copilului într-un mod calm și răbdător.
Surse:
Children’s Health. (n.d.). How to talk to children about their cancer diagnosis. Retrieved September 18, 2024, from https://www.childrens.com/health-wellness/how-to-talk-to-children-about-their-cancer-diagnosis
American Academy of Pediatrics. (2008). Communicating with children and families: From everyday interactions to skill in conveying distressing information. Pediatrics. https://doi.org/10.1542/peds.2008-0565
