Articole

Efectele zahărului în alimentația copiilor

În prezent, majoritatea copiilor au o slăbiciune pentru dulciuri și consumă o cantitate exagerat de mare de zahăr pe zi. Datele statistice au relevat faptul că, într-o zi normală, aportul caloric al copiilor este alcătuit în proporție de 12-16 % din dulciuri, în mare parte bomboane, ciocolate, prăjituri, biscuiți și băuturi carbogazoase din comerț. Cum ne dăm, totuși, seama când ajungem de la ,,Îmi place și consum mult zahăr” la ,,Îmi place și consum prea mult zahăr”?

Zahărul este acel carbohidrat care dă un gust dulce alimentelor și băuturilor și energizează organismul. Dacă este folosit în cantități mari și dacă nu este eliminat în urma activității fizice, acesta este transformat în grăsime și se poate depune ușor pe vasele de sânge.

Specialiștii din cadrul Asociației Române pentru Sănătate sunt de părere că, în cazul copiilor mai mici de 2 ani, consumul de zahăr, sub orice formă, este contraindicat. În cazul copiilor și adolescenților (între 2 și 18 ani), aceiași specialiști recomandă consumul a cel mult 6 lingurițe de zahăr pe zi sau echivalentul a 5 % din aportul zilnic caloric. Deși pare contraintuitiv, multe alimente sănătoase, precum fructele, iaurturile, sucurile din fructe, cerealele de la micul dejun, deserturile, chiar și cele de casă, conțin foarte mult zahăr. Cu toate acestea, fructele proaspete și cele congelate sunt recomandate de nutriționiști deoarece conțin o cantitate mare de nutrienți, necesari organismului în creștere al copiilor.

Ce efecte negative are zahărul consumat în exces asupra sănătății copilului? Studiile arată că zahărul din produsele alimentare este cauza unor multiple efecte negative, cum ar fi apariția cariilor, dereglarea sistemului hormonal, suprasolicitarea pancreasului și apariția diabetului, dezvoltarea bolilor cardiovasculare și bolii ficatului gras, hiperactivitatea. În ziua de astăzi, din nefericire, 1 din 3 copii ajunge să fie supraponderal sau obez.

Cu ce putem înlocui zahărul în alimentația copiilor? În primul rând, dulciurile pot fi înlocuite cu fructe dezhidratate sau cu bucăți de fructe naturale, iaurturi simple, dulcețuri, gemuri și compot, din cele care nu conțin zahăr adăugat. În al doilea rând, zahărul poate fi înlocuit cu alți îndulcitori naturali, cum sunt mierea, siropul de arțar, stevia. Din când în când, un desert preparat în casă este o surpriză plăcută pentru copii, care pot fi implicați în activitatea de gătit pentru a fi și mai dornici să le mănânce.

În concluzie, medicii pediatri recomandă părinților să citească etichetele produselor alimentare pe care le oferă copiilor cu mare atenție, pentru a putea fi bine informați asupra cantității de zahăr incluse și pentru a putea ajunge la doza ideală zilnică de consum.