1 ianuarie 2014
Cu multă tristețe vă anunțăm că Ovidiu a încetat din viață în această dimineață. A luptat până în ultima clipa, iar prietenii și cei care l-au ajutat în toți acești ani de suferință și-l vor aminti ca un luptător, cu zâmbetul mereu pe buze și cu speranța în suflet. Dumnezeu să îl odihnească!
26 septembrie 2013
Mulţumim tuturor celor care au ales să doneze 2 euro prin SMS pentru Ovidiu Damian. S-au strâns 2.114 euro însemnând 1.057 de SMS-uri.
Numărul de SMS 8826 a fost alocat gratuit de rețelele mobile cu sprijinul Asociației M.A.M.E. în perioada 26 august –25 septembrie 2013.
25 august 2013
Ovidiu Damian este un tânăr în vârstă de doar 30 de ani care, acum 8 ani, a fost diagnosticat cu o formă extrem de rară de cancer osos, numit Chordom. A fost operat de urgență și a urmat o sesiune de radioterapie. Deși avea sufletul plin de speranță, Ovidiu a aflat la următorul examen RMN, un an mai târziu, că boala nu l-a cruțat. Ovidiu a suferit 9 operații (5 în România, 2 în Budapesta și 2 în Munchen), dar de fiecare dată tumora a recidivat. Tânarul are acum nevoie urgentă de un alt tip de operație și tratament, ce se poate face doar în Elveția și ale căror costuri se ridică la 100.000 de euro.