- Păstrarea unui echilibru între alimente
Mâncarea constituie un aspect plăcut al vieţii și tocmai de aceea o alimentaţie sănătoasă nu presupune ca anumite mâncăruri să fie interzise, iar altele obligatorii. Trebuie doar să existe un echilibru între alimentele incluse în hrana copilului, acestea având drept scop susținerea unei dezvoltări armonioase şi minimalizarea riscului apariţiei bolilor.
- Consumarea de alimente variate
Cu cât varietatea alimentelor consumate este mai mare, cu atât mai mult organismul va primi toţi nutrienţii esenţiali, în special vitaminele şi mineralele atât de necesare menţinerii sănătăţii.
- Menținerea greutății corpului în paramentri normali
Supragreutatea atrage după sine o multitudine de probleme de sănătate: produce suprasolicitarea articulaţiilor şi oaselor, creşte tensiunea arterială şi valorile colesterolului seric, produce anomalii respiratorii şi creşte riscul de apariţie a diabetului, bolilor cardiovasculare şi a accidentelor cerebrale, chiar și în rândul copiilor.
- Consumarea unei cantități optime de cereale
Pâinea integrală şi neagră, orezul sau pastele făinoase aduc un aport de nutrienţi importanţi (vitamine din grupul B) şi fibre alimentare, conferă saţietate şi sunt relativ ieftine. Această grupă de alimente trebuie să constituie baza alimentaţiei.
- Consumarea unor cantități mari de fructe şi legume
Aceste alimente nu sunt doar importante surse nutritive (vitamina C, fibre alimentare), dar furnizează, în acelaşi timp, antioxidanţi importanţi, ce protejează împotriva bolilor cardiovasculare şi a neoplaziilor. Orice plan alimentar ar trebui să conţină zilnic cel puţin 5 porţii de fructe şi legume.
- Consumarea de alimente care conţin o cantitate mică de grăsimi
Consumul excesiv de grăsimi produce creşterea nivelului seric de colesterol şi a riscului pentru apariţia obezităţii şi bolilor cardiovasculare. Trebuie redus consumul de grăsimi cum sunt slănina, margarinele, mâncărurile prăjite, produsele lactate nedegresate, carnea grasă şi alimentele ce conţin aceste tipuri de grăsimi (produsele de patiserie).
- Consumarea ocazională a produselor zaharoase rafinate
Aceste alimente au o valoare energetică foarte mare, dar un conţinut nutritiv relativ scăzut.
- Menţinerea echilibrului între aportul alimentar şi activitatea fizică
Pentru a reduce riscul de apariţie în timp a bolilor cronice, precum hipertensiunea arterială, accidentul vascular cerebral, boala coronariană, diabetul zaharat de tip 2 sau diferite tipuri de cancere, este recomandat cel puțin 60 de minute de activitate fizică moderată spre intens, în fiecare zi a săptămânii.