Comunicate de presa

TULBURĂRILE LIMBAJULUI CITIT-SCRIS

Tulburările de limbaj scris-citit influențează negativ procesul educațional al copiilor prin slaba dezvoltare a capacității de a scrie sau de a citi. Din această cauză, cei mici ajung să se confrunte și cu dificultăți în ceea ce privește socializarea, apartenență la un anumit grup, dezvoltă percepții greșite asupra propriei persoane și experimentează emoții și sentimente negative.

Acest tip de tulburări sunt cunoscute sub denumirea de dislexie-alexie și disgrafie-agrafie.

Dislexia reprezintă dificultatea de a citi și este caracterizată prin tulburări de percepție auditivă, vizuală și de mișcare, care se află în strânsă legătură cu activitatea de citit. Disgrafia se referă la incapacitatea copilului care nu prezintă probleme din punct de vedere al limbajului, auzului și al gândirii, de a învăța să scrie corect. Intervențiile de specialitate și participarea copiilor la ședințe de recuperare logopedică îi ajută pe copii să scrie corect cuvintele, să construiască propoziții și fraze cursive, fără a omite litere sau cuvinte, să respecte rânduri libere sau suprapuse, paginația, paragrafele etc.

În cazul celor care prezintă dislexie, programele logopedice au rolul de a a-i ajuta să citească corect cuvintele, chiar și pe cele mai complexe, să înțeleagă înțeleagă propozițiile și frazele pe care le citesc, să facă diferența cuvintelor și literelor care se aseamănă, să reproducă într-o manieră corectă ceea ce citesc etc.

Specialistul logoped din cadrul Centrului Steluțelor aplică o serie de programe de intervenție pentru copiii care se confruntă cu diverse tulburări de citit și/sau scris. Aceste programe cuprind exerciţii pentru educarea şi dezvoltarea auzului fonematic, a capacităţii de orientare şi structurare spaţială, dezvoltarea unei atitudinii pozitive în raport cu activitățile de scris și citit. Pe parcursul anului 2023, cel puțin 20 de copiii beneficiază de servicii de logopedie, mulțumită sprijinului financiar oferit de Fundația UnitedWay România.